EON Gaz Distribuţie a informat municipalitatea că în primăvara acestui an se vor derula în municipiul Botoşani lucrări de înlocuirea conductelor de distribuţie a gazelor naturale. Potrivit viceprimarului Viorel Iliuţă, lucrările vor începe din zona industrială până la Uvertura Mall, dar şi pe strada ocolitor Pacea, pe lângă CET, până la sensul giratoriu.
„Le-am pus nişte condiţii care trebuie respectate de dânşii şi care conduc la o limitare a spargerii carosabilului. Le-am solicitat să folosească trasee alternative şi am identificat împreună, în şedinţă de lucru, aceste trasee. În al doilea rând, am identificat posibilitatea să se meargă pe spaţii verzi şi pe trotuare, iar în zonele în care există necesitatea de a traversa pe partea opusă, vom încerca subtraversări, în aşa fel încât să nu stricăm drumurile făcute pe bani europeni, monitorizate cinci ani„, a precizat viceprimarul Viorel Iliuţă.
Deocamdată nu se ştie durata lucrărilor.