Poliţiştii de frontieră botoşăneni în cooperare cu poliţiştii de la Poliţia oraşului Ştefăneşti au descoperit autorul unui furt, folosind câinele de urmă al Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti.
În data de 11 martie, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Româneşti au desfăşurat o acţiune de cooperare împreună cu lucrători ai Poliţiei oraşului Ştefăneşti. Activitatea s-a desfăşurat la solicitarea poliţiştilor pentru soluţionarea unui dosar de furt dintr-o societate comercială de pe raza localităţii Bobuleşti. Câinele de urmă al SPF Româneşti a preluat urme lăsate de autorul furtului la locul săvârşirii infracţiunii şi a parcurs apoi traseul autorului până la domiciliul acestuia.
Traseul parcurs de câinele de urmă a dus la identificarea făptuitorului în persoana lui Costel C. de 27 de ani, la domiciliul căruia au fost descoperite bunurile furate. Bărbatul a fost reţinut de poliţişti în vederea continuării cercetărilor şi probării întregii activităţi infracţionale.