Trei primării din Botoşani vor să îşi achite datoriile cu credite luate de la Trezorerie. Este vorba de împrumuturi cu o dobândă de 5,25% pe an acordată de stat. Creditele se pot solicita la Direcţia Generală a Finanţelor Publice.
Până acum, aceste împrumuturi au fost cerute de Primăria Stăuceni, Primăria Drăguşeni şi Primăria Mihălăşeni. Primele două au şi obţinut avizul unei comisii speciale din Ministerul de Finanţe, urmând să primească banii. Stăuceniul va lua 538.000 de lei, în timp ce Drăguşeniul împrumută 514.985 lei.
Documentaţia Primăriei Mihălăşeni, care cere 317.765 lei, este în curs de soluţionare.
Directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, Radu Ţurcanu, susţine că împrumuturile pot fi contractate de la Ministerul Finanţelor Publice până la data de 29 martie 2013.
Banii provin din vărsăminte din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, în vederea achitării arieratelor înregistrate la data solicitării, faţă de furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări, în limita a 800 milioane lei.
Creditele se acordă pe o perioadă de maximum 5 ani cu o rată a dobânzii situată la nivelul ratei dobânzii de politică monetară practicată de Banca Naţională a României, respectiv 5,25% pe an. Limita de îndatorare pentru aceste împrumuturi este de maxim 70%.
normal ca imprumuta bani,ca impartirea bugetului s a facut dupa ureche..dupa culoare politica si dupa cine cotizeaza mai mult la partid ..rusine sa va fie