Primarul de Coşula, achitat într-un dosar de corupţie

mircea acatrineiPrimarul comunei Coşula, Mircea Acatrinei a fost achitat în dosarul în care a fost judecat pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual în formă continuată şi uz de fals în formă continuată. El a fost trimis în judecată pentru că în 2005 ar fi împroprietarit ilegal familia secretarei comunei, Mihaela Elena Borfotină, cu un teren care aparţinea Mănăstirii Coşula.

Judecătoria Botoşani s-a pronunţat, marţi, achitându-l pe primar pentru toate cele trei capete de acuzare.

Achitată a fost şi Mihaela Elena Borfotină, care a fost judecată şi ea în acelaşi dosar.

Sentinţa poate fi atacată cu recurs în termen de zece zile.

05/03/2013 Achitare
Solutie: În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. b Cod procedură penală achită pe inculpaţii AM şi BME pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. şi ped. de art. 246 Cod penal rap. la art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală achită pe inculpaţii AM şi BME pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată prev. şi ped. de art. 289 Cod penal rap. la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 42 Cod penal şi a infracţiunii de uz de fals în formă continuată prev. şi ped. de art. 291 Cod penal, rap. la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 42 Cod penal. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală achită pe inculpata BME pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. şi ped. de art. 290 Cod penal rap. la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 42 Cod penal. Respinge cererea procurorului de anulare acte. Constată că în cauză nu există constituire de parte civilă. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpaţi şi de la comunicare pentru partea vătămată. Pronunţată în şedinţa publică din 05 martie 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *