Reprezentanţii Primăriei Botoşani iau în calcul alocarea unei sume mai mari de bani pentru echipa FC Botoşani, dat fiind faptul ca aceasta are culoar de promovare în prima divizie. Viceprimarul Cosmin Andrei a declarat că FC Botoşani are nevoie de investiţii importante în baza sportivă, pentru a putea primi licenţa de Liga I. El a precizat că la această dată se fac nişte evaluări şi că necesarul financiar ar fi între 200.000- 300.000 euro.
„În eventualitatea în care FC Botoşani se califică, au nevoie de sistem de supraveghere video, sistem de control acces, sistem de sonorizare la stadion, precum şi montarea unor scaune, un număr minim pe care îl cere Federaţia, astfel încât să fie îndeplinite condiţiile, dacă se califică în Liga I. Intenţionăm să facem un contract multianual, să împărţim această sumă pe o perioadă de trei ani, pentru că nu avem posibilitate de la buget să susţinem toată investiţia„, a spus viceprimarul municipiului Botoşani.
FC Botoşani are nevoie de un buget de două milioane de euro pentru a face faţă nevoilor din prima ligă. Oficialii clubului speră ca 500.000 de euro să fie obţinuţi din bugetul local al municipiului Botoşani şi bugetul judeţului, iar diferenţa de 1,5 milioane de euro, de la sponsori, dar şi din drepturile de televizare.
Draga d-le „viciu”e usor sa dai de la altii fara macar sa ii intrebi daca sunt de acord si daca investitia MERITA !!