Şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, Mihaela Huncă, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe-dezbatere intitulată „Garanţia pentru Tineret, care a fost organizată de
PES Activists România, Liga Studenţilor Social Democraţi şi TSD Botosani, că doar 20% din tinerii care termină facultatea se angajează în domeniul în care au fost pregătiţi.
Ea a vorbit de problema de inserţie a tinerilor pe piaţa muncii şi de fenomenul migraţiei tinerilor spre Occident, pentru că „acolo aceeaşi meserie este mult mai motivantă”.
„Doar 20% din absolvenţii învăţământului universitar, din cei care termină, doar 20% se angajează în domeniul în care au fost pregătiţi. Nu că nu există oameni pregătiţi, ci ei preferă un alt domeniu, care este mai motivant„, a spus Huncă.
Ea susţine că planurile de şcolarizare trebuie făcute împreună cu agenţii economici, pentru a putea stabili cu exactitate ce meserii se caută pe piaţa muncii.
Şefa IŞJ şi-a manifestat dezamăgirea că elevii fug de meserii ca electrician, instalator sau constructor, deşi acestea sunt cele mai căutate meserii.
La dezbatrea de la sediul PSD au participat circa 20 de tineri, dar şi Ovidiu Portariuc, primarul municipiului Botosani şi vicepresedinte PES – Regiunea Nord-Est, Dana Lazaruc, coordonator judetean PES Activists Botosani şi presedinte TSD Municipiu Botosani, dar şi Teodor Dimitriu, director AJOFM Botosani sau omul de afaceri si consilierul local Mihai Tincu.