Lyk dă în judecată Astra, după incendiul devastator de vara trecută

incndiu lykSocietatea de transport Lyk SRL va deschide, în această săptămână, o acţiune în instanţă împotriva companiei de asigurări Astra, pe motiv că aceasta nu i-ar fi plătit despăgubiri în urma incendiului din luna august a anului trecut, în urma căruia un autobuz nou şi cinci microbuze au ars.

Patronul Lyk, Ilie Slabu, susţine că a făcut nenumărate demersuri atât la sucursala din Botoşani a societăţii Astra, cât şi la conducerea centrală a acesteia pentru a intra în posesia despăgubirilor, în baza contractelor de asigurare a halei în care se aflau mijloacele de transport, dar şi a autobuzelor şi microbuzelor care au luat foc.

incendiu lyk 1Lyk a făcut, încă din luna septembrie a anului trecut, o cerere de despăgubire. Firma afectată de incendiu ar fi trebuit să primească 125.000 de euro pentru hala aflată pe şoseaua de centură (lângă CET), 103.000 de euro pentru un autobuz nou care a fost cumpărat în luna noiembrie 2011, dar şi 20.000 de euro pentru cinci microbuze.

Am fost la Bucureşti şi nimeni nu m-a băgat în seamă. Mi-au trimis o adresă în care mi-au spus că nu mă despăgubesc pentru că e vorba de neglijenţă, chiar dacă raportul pompierilor arată că a fost vorba de un scurt-circuit”, a spus Ilie Slabu.

Patronul Lyk susţine că întârzierea plăţii despăgubirilor a creat mari prejudicii firmei. Aceasta a fost nevoită să cumpere mai multe microbuze şi autobuze în leasing pentru a putea continua activitatea pe traseele pentru acre avea licenţă, în special pe Botoşani- Iaşi, prin Ştefăneşti.

BotosaniNews a solicitat un punct de vedere al companiei Astra, însă, până în prezent, acesta nu a fost exprimat.

2 thoughts on “Lyk dă în judecată Astra, după incendiul devastator de vara trecută

  1. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    sunt f bune aceste articole pentru ca publicul sa stie si sa evite vagabonzii (societatile de asigurare-problema)

    1. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
      Daca nu stii ce vorbesti, mai stai in banca ta. De unde stii care au fost concluziile pentru care societatea de asigurari nu a despagubit firma????? Comentezi aiurea!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *