Organizaţia PDL din Botoşani va susţine, la Convenţia Naţională din 23 martie, candidatura lui Vasile Blaga la preşedinţia partidului. Liderul din Botoşani al PDL a anunţat, vineri, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o la Teatrul Vasilache, că susţine moţiunea „România Dreaptă- PDL- politica dincolo de lozinci” depusă de Blaga.
Flutur şi-a manifestat sprijinul faţă de actualul preşedinte al PDL în faţa unei săli cu aproximativ 150 de invitaţi democrat-liberali, printre care foşti directori de instituţii publice (Ada Macovei, Rodica Huţuleac, Mihai Ştefan), dar şi şeful de la UPU, Petrică Rădăuceanu, fostul viceprimar Florin Ghiorghiţă, fostul director de la Modern Calor, Ion Diaconu, fostul vicepreşedinte al CJ, Cristian Achiţei, dar şi foştii parlamentari ai PDL, Stelică Strugaru Iacob, Neculai Rebenciuc şi Dan Humelnicu.
Flutur a spus că îl susţine pe Blaga pe motiv că acesta este cel mai cunoscut dintre candidaţii la şefia PDL.
El susţine că nu ar putea merge în campania electorală într-o localitate pe malul Prutului şi să pronunţe numele unui preşedinte de partid, altul decât Vasile Blaga.
„Nu putem să spunem oamenilor că vom reconstrui partidul cu altcineva, cu celelalte persoane care au depus moţiuni. Sunt convins că moţiunea asta va fi câştigătoare”, a spus Flutur.
În sală s-au aflat 11 din cei 28 de primari ai PDL care au câştigat alegerile vara trecută. Printre aceştia, primarii de Albeşti, Dângeni, Truşeşti, George Enescu, Ripiceni, Lunca, Dobârceni, Hilişeu Horia.
Blaga a venit la Botoşani însoţit de secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, europarlamentarul Traian Ungureanu, senatorul Radu F Alexandru, deputatul Raluca Turcan, dar şi deputatul Valeria Diana Sechelean.