Nici o zi de puşcărie, au decis ieri după-amiază judecătorii Tribunalului Suceava, pentru gardianul care făcea „room service” în celula din Penitenciarul Botoşani în care era închis Constantin Lungu, unul dintre autorii jafului comis în 2007 asupra omului de afaceri Cristian Căjvănean (37 de ani), jaf urmat de moartea victimei după mai bine de două săptămâni de agonie în „Reanimarea” Spitalului Judeţean Suceava.
Respectivul gardian, Petru Olenic (33 de ani), din municipiul Botoşani, a fost trimis în judecată în 2012, pe motiv că îl ajuta pe deţinutul Lungu să primească la închisoare telefoane de ultimă generaţie, de tip smartphone, mâncare, băutură, etnobotanice, haine şi încălţăminte.
Aşa a ajuns Constantin Lungu, condamnat la 25 de ani pentru tâlhărie urmată de moartea victimei, să pună la cale o stufoasă grupare de contrabandă cu ţigări, dosar în care procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava au trimis în judecată nu mai puţin de 36 de persoane.
Ieri după-amiază, în acest dosar magistraţii Tribunalului Suceava au dat sentinţa faţă de 21 dintre inculpaţi, care şi-au recunoscut faptele.
Astfel, Petru Olenic a primit un an şi zece luni cu suspendare.
De altfel, mare parte dintre cei 21 de inculpaţi care şi-au aflat pedepsele ieri au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între cinci luni şi doi ani de închisoare cu suspendare.
Singurii care au primit pedepse cu executare sunt Dumitru Blanariu (57 de ani) – doi ani de închisoare şi Vasile Pentiuc (38 de ani) – trei ani şi trei luni de închisoare.
Printre cei care nu au recunoscut acuzaţiile aduse de procurorii DIICOT se numără Constantin Lungu, dar şi Iulian Ioan Spatariu (30 de ani – coleg de celulă cu Lungu în penitenciar, condamnat şi el în dosarul Căjvănean). Pentru cei doi şi restul până la 36 de inculpaţi judecata va continua.
Cum a reuşit deţinutul Lungu să coordoneze o întreagă reţea din celula în care era închis
Cu sprijinul gardianului Petru Olenic, deţinutul Constantin Lungu avea aproape tot ce îşi dorea în celula în care era închis încă din 2009.
Gardianul Olenic, susţin anchetatorii, primea diferite sume de bani, rolul său fiind acela de a prelua şi livra deţinutului sucevean pachetele cu marfa interzisă în unitatea de detenţie (zeci de telefoane mobile tip smartphone, alcool, teancuri de plicuri cu substanţe etnobotanice).
Cu ajutorul telefoanelor mobile şi al celorlalte favoruri ilegale pe care le primea, Lungu a intrat în contact cu alţi indivizi încarceraţi în acelaşi penitenciar şi a dezvoltat propria reţea de contrabandă.
Suceveanul ţinea legătura telefonic cu ucraineanul Illya Ursaki, inculpat şi el în acest dosar.
Banii câştigaţi de pe urma tranzacţiilor cu ţigări erau trimişi de Constantin Lungu, prin intermediari, soţiei sale, Alina Daniela Lungu, cea care, susţin anchetatorii, păstra şi o evidenţă a sumelor colectate şi cheltuite.
De altfel, în urma percheziţiilor în locuinţa soţiei lui Lungu, în galeria draperiei a fost găsită suma de 27.570 de euro, bani proveniţi din activităţile ilicite, precum şi un caiet şi o agendă care conţineau numeroase menţiuni privind sume de bani predate sau colectate în urma tranzacţiilor efectuate cu ţigările de contrabandă.
La câteva luni după ce a fost trimis în judecată în acest dosar, Constantin Lungu şi-a reluat activităţile de contrabandă, din spatele gratiilor, fiind prins din nou şi trimis recent în judecată într-un alt dosar.
Sursa: Monitorul de Suceava