Consilierul local Eugen Ţurcanu a cerut, joi, Executivului Primăriei Botoşani ca la şedinţele de Consiliu Local să participe şi un reprezentant al Poliţiei municipiului. Ţurcanu a declarat că şeful Poliţiei municipiului, Cătălin Radu, „are o grijă deosebită faţă de problemele din municipiu”, respectiv că sistemul de supraveghere video nu acoperă tot oraşul, că izolaţiile de la blocuri sunt inestetice, că în şcoli trebuie sî se introducă semne distinctive, de problema câinilor comunitari şi nicidecum de fenomenul infracţionalităţii din municipiu.
„Într-o eventualitate lovitură de stat, cred că domnul comandant de la municipiu poate să fie primar în orice clipă. Vă solicit, domnule secreatr, ca la fiecare şedinţă de Consiliu Local să fie prezent un reprezentant al acestei autorităţi care cât de curând o să ne ia locul şi să-i întrebăm şi noi de sănătate. Eu nu am văzut să spună în raport de traficul de droguri, traficul de persoane şi prostituţie, descinderi„, a spus Ţurcanu.
Consilierul Eugen Ţurcanu a fost susţinut în declaraţie şi de fostul viceprimar Florin Ghiorghiţă. Acesta a acuzat că poliţiştii nu sunt văzuţi la patrulare pe stradă, în afara celor de la Serviciul rutier. Ghiorghiţă a ţinut însă să felicite activitatea Poliţiei Locale.
„Rar îi mai vezi pe poliţişti pe stradă şi rar mai prind câte un infractor sau să mai facă ceva de genul acesta. Probabil că s-au dus mai mult către birouri şi mai puţin către teren, iar asta se vede în ultimii ani„, a spus Ghiorghiţă.
Intr-adevar, nu prea vezi gabori pe strada, dar in schimb vezi urme ale bacteriei Gheorghita la tot pasul…florarii, pizzerii…Gheorghita – bacteria gigant a Botosaniului, care a trecut prin toate partidele, un traseist nesimtit care da lectii de moralitate…
apai dragu’ meu, nu vad legatura cu dom ghiorghita…, da’ de basescu ce spui?! usurel, n-o inceput si nici nu s-o terminat cu tizu’ lu’ dom’ presedinte de judet!
[MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
Bine ar fi daca ar gandi toti consilierii asa cum face seful de la municipiu.Bravo lui. Habar nu aveti cu ce se mananca munca de politie si va dati rotunzi.
daca ati fi pe strada dupa 22, 00 ati vedea patrule de politie si jandarmi la televizor nu se vad, na!a o fumigena a lu’ dom’ florin! pentru ce i-o felicitat? o curiozitate: autorizatia de scartz pe blocuri o da politia locala?!
domnu ghiorghita face gat acum , dupa ce a pierdut ciolanu , cand l-a avut si-a bagat pilele (fina) incepatoare in munca de politie direct la birou
asa ca mai mancati domnu ghiorghita cat vreti ca e gratis