Deputatul PSD Tamara Ciofu, împreună cu primarii comunelor Bălușeni și Frumușica, s-a întâlnit miercuri, 27 februarie, cu președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Adrian Gearâp, pentru a promova proiectele de alimentare cu apă și canalizare care urmează să fie realizate în localitățile respective.
Deputatul social-democrat a arătat că în ultimii ani, în cele două comune s-au înregistrat intoxicații cu nitriți și nitrați în rândul locuitorilor, ceea ce impune finanțarea de urgență a proiectelor de alimentare cu apă și canalizare. În acest sens, Tamara Ciofu a solicitat AFM să ia în calcul analizele privind calitatea surselor de apă din aceste localități pentru a finanța în regim de urgență realizarea unor sisteme integrate de alimentare cu apă, canalizare și stații de epurare.
„Eu sunt medic și știu foarte bine cât de grav poate fi afectată starea de sănătate a populației atunci când apa folosită în gospodării are o cantitate mare de nitriți și nitrați. Prin urmare, realizarea în aceste localități a unui sistem de alimentare cu apă civilizat este o necesitate, nu o chestiune opțională, iar finanțarea trebuie asigurată de urgență. Fiecare zi care trece contribuie la deteriorarea stării de sănătate a locuitorilor din cele două comune”, a declarat Tamara Ciofu.
Social-democrata a mai adăugat că astfel de analize asupra calității surselor de apă ar trebui realizate în toate localitățile din județ unde nu există încă sisteme integrate de alimentare cu apă și canalizare. Rezultatele analizelor vor constitui principalul argument pentru asigurarea finanțării în mod prioritar pentru cazurile în care riscul de intoxicare a populației este foarte ridicat.
În urma discuțiilor cu președintele AFM s-a stabilit ca în cazul comunei Bălușeni proiectul va fi actualizat cu noile date rezultate din analiza surselor de apă, iar în cazul comunei Frumușica va fi comunicată în scurt timp aprobarea finanțării, care va permite începerea lucrărilor.
Sursa: Comunicat de presă Tamara Ciofu
Bravo!
A-ți început bine mandatul, doamna doctor!