Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani au marcat miercuri, 80 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile în România. Alături, la acest moment festiv, le-au fost prefectul judeţului Botoşani, Costică Macaleţi, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, dar şi cadre militare în rezervă. Printre invitaţi s-a aflat şi primul comandant al apărării civile din Botoşani, col (r) Bernard Chiricheş. Manifestările dedicate împlinirii a 80 de ani de la aprobarea prin Decretul Regal nr. 468 a „Regulamentului de Funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene” au debutat cu un ceremonial militar cu depuneri de coroane la monumentul eroilor pompieri din faţa sediului I.S.U. Botoşani.
Momentul a fost urmat de o şedinţă festivă în cadrul căreia au fost prezentate mesajele autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi semnificaţia protecţiei civile. În semn de apreciere pentru competenţa profesională, experienţa acumulată, obiectivitatea şi fermitatea dovedite în executarea atribuţiilor de serviciu, adjunctului inspectorului şef, colonel Mihai Flămânzanu – Mateiuc, i s-a conferit însemnul pentru militari – Ordinul „Bărbăţie şi Credinţă” în gradul de cavaler, din partea preşedintelui României, Traian Băsescu. Alţi trei ofiţeri, respectiv lt. col. Cristian Mihail Amarandei, prim adjunct al inspectorului şef, lt. col. Decebal Muraru, şef al Centrului Operaţional şi mr. Petru Pălimariu, au primit diplome de excelenţă din partea inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, general de brigadă dr. Ioan Baş. Felicitări din partea inspectorului şef al I.S.U. Botoşani, colonel Radu Anton, a primit şi plt. maj. Iulian Rotariu, campion naţional la maraton montan, categoria specială MAI.
Mâine, 28 februarie 2013, când se împlinesc 80 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile din România, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, va organiza Ziua Porţilor Deschise. Familiile cadrelor, dar şi cetăţenii, vor putea să viziteze subunităţile din Botoşani şi Dorohoi şi să vizioneze tehnica de intervenţie în caz de situaţii de urgenţă.