Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, a discutat, marţi, cu omologul său de la Cernăuţi, Mihail Găiniceru, despre posibilitatea redeschiderii Punctului de trecere a frontierei de la Răcovăţ.
Preşedintele Consiliului Regional Cernăuţi-Ucraina, Mihail Grăniceriu, a declarat, la Botoşani, că închiderea temporară a punctului a fost cerută de partea română şi că tot de autorităţile din România depinde şi redeschiderea acestuia.
„Din partea Ucrainei există serviciile care pot să înceapă să funcţioneze în orice perioadă convenită de ambele părţi. Nu poate fi mulţumită populaţia din ambele părţi de frontieră. Este un disconfort pentru toţi care ar vrea să treacă mai repede, mai aproape. Efectele nu sunt pozitive, în primul rând pentru populaţia care locuieşte pe lângă frontieră în ambele părţi” a precizat Mihail Găiniceru.
La rândul său, preşedintele CJ Botoşani, Florin Ţurcanu, a precizat că redeschiderea punctului de la Racovăţ reprezintă un prim obiectiv al CJ
„Consiliul Judeţean are în implementare un drum care va fi asfaltat în primele şase luni ale acestui an, ca să putem asigura infrastructura necesară„, a precizat Ţurcanu.
Punctul de trecere a frontierei de la Racovăţ reprezintă o legătură directă între regiunea Cernăuţi şi judeţul Botoşani, acesta fiind închis în martie 2010. Preşedintele CJ Botoşani speră ca acest punct să fie redeschis până la sfârşitul acestui an.
La întâlnirea cu preşedintele Consiliului Regional Cernăuţi-Ucraina şi consulul general al Ucrainei la Suceava, Vasyl Boiechko, au mai participat prefectul Costică Macaleţi şi subprefectul Sebastian Tocariu, primarul Ovidiu Portariuc, reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, Radu Anton, reprezentanţi ai Camerei de Comerţ, oameni de afaceri din judeţul Botoşani.