Agresorul taximetristului a fost reţinut pentru 24 de ore. Bogdan Coşman a fost audiat, vineri, timp de mai multe ore de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, fiind acuzat de tentativă de omor destul de gravă. Elevul urmează să fie prezentat, sâmbătă, în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Elevul are 18 ani şi este din Dersca, dar locuia la un unchi de al său din municipiul Botoşani. El învaţă la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, fiind în ultimul an de liceu. Băiatul era un împătimit al jocurilor de noroc, fiind găsit de poliţişti într-un local de jocuri de noroc.
Băiatul a devenit suspect în momentul în care unchiul său l-a dat dispărut de acasă, imediat după comiterea faptei. Poliţiştii au comparat amprentele şi s-a stabilit că el este autorul tentativei de omor.
Vă reamintim că marţi seară taximetristul Radu Cioabă, în vârstă de 47 de ani, a luat un client de la Unicat până în zona magazinului Dorian 4, pe Împărat Traian. La finalul cursei, clientul a cerut să i se schimbe o bancnotă de 100 de lei.
În timp ce căuta banii pentru schimb, clientul, care se afla pe bancheta din spate, a luat un cuţit şi l-a înfipt pe la spate în gâtul taximetristului, după care a fugit.