Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean a cerut Consiliului Judeţean rapoartele Curţii de Conturi din perioada 2009-2011. Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean, a declarat că solicitarea a fost formulată săptămâna trecută, iar CJ i-a dat curs.
„Au cerut Consiliului Judeţean rapoartele, în vederea soluţionării unui dosar penal. Nu ştiu de ce dosar e vorba. Poate s-au autosesizat după ce eu am dat în presă unele nereguli„, a precizat Ţurcanu.
Şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cercetează modul în care s-au făcut achiziţiile publice la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, în perioada 2011-2012.