Posturi la Politia de Frontiera obtinute cu diplome pe bani

Note scoase din burta si profesori corupti, cu spagi de mii de euro date de zeci de absolventi ai unui liceu particular din municipiul Suceava pentru a lua bacalaureatul. Acesta ar fi trebuit sa fie, in opinia politistilor din cadrul structurilor anticoruptie, deznodamintul unei anchete incepute in vara anului trecut. La final cercetarilor, procurorii care au preluat cazul au inchis dosarul, dispunind neinceperea urmarii penale fata de persoanele cercetate. Asta, desi o parte dintre cei vizati de ancheta au recunoscut initial ca au scos din buzunare sute de euro pentru protocoalele membrilor comisiilor de examinare la bacalaureat.
In toata aceasta poveste au fost implicati directorul unui liceu particular din municipiul Suceava si 10 agenti din cadrul Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera (IJPF) Botosani. O modificare legislativa facuta in 2002 schimba total datele pentru cei 10 politisti de frontiera, care nu terminasera nici macar liceul si care, daca vroiau sa isi pastreze serviciul, erau nevoiti ca, din decembrie 2006, sa faca dovada absolvirii de studii medii, cu examen de bacalaureat. Asa se face ca cei 10 agenti ai IJPF Botosani au ales un liceu particular din municipiul Suceava pentru obtinerea mult rivnitei diplome de bacalaureat.
In vara anului trecut, la urechile ofiterilor anticoruptie au ajuns citeva informatii cu privire la cei 10 politisti de frontiera care si-ar fi cumparat examenele de la bacalaureat. Datele adunate de ofiterii Directiei Generale Anticoruptie in timpul cercetarilor confirmau informatiile initiale, iar daca scenariul s-ar fi adeverit, lista invinuitilor ar fi cuprins sute de oameni (absolventi ai acelui liceu particular), iar ancheta ar fi scos la iveala o intreaga retea de profesori corupti.

700 de euro pentru Bacalaureat

Dupa citeva luni de cercetari, politistii de frontiera au fost adusi in fata oamenilor legii. Patru dintre ei au marturisit la audieri ca, in afara taxelor de scolarizare directorul liceului le-ar fi pretins cite 700 de euro pentru organizarea unor protocoale membrilor comisiilor de examinare. Surse din rindul ofiterilor anticoruptie ne-au marturisit ca declaratiile cu pricina au fost chiar inregistrate pe suport audio. Totusi, cei patru politisti de frontiera si-au schimbat declaratiile in fata procurorilor (n.r.-dosarul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe linga Tribunalul Botosani), cind, insotiti de avocati, si-au adus aminte ca cei 700 de euro fusesera pentru cu totul altceva. "Cei patru au afirmat ca sumele au fost in realitate diferente de taxe de scolarizare si de sustinere a examenului de bacalaureat, pe care le-au platit in lei, prin echivalent", se arata in rezolutia de neincepere a urmarii penale. Concluzia procurorilor care s-au ocupat de caz a?" "din probele administrate nu se confirma ca directorul liceului ar fi pretins sume de bani pentru sine sau pentru organizarea de protocoale membrilor comisiilor de examinare la bacalaureat" a?"A?i-a surprins pe politistii DGA, care au declarat doar ca ancheta a fost una superficiala.

Taxe pentru stranieri

Intr-un articol aparut in Monitorul de Suceava, intitulat "Bursa spagilor de la bacalaureat", o tinara candidata a recunoscut sub protectia anonimatului ca directorul aceluiasi liceu particular i-a cerut 1000 de euro pentru a obtine diploma de bacalaureat. "Eu am terminat liceul in urma cu mai multi ani, dar nu am mai dat bacalaureatul. M-am inscris acuma la aceasta sesiune si l-am contactat pe directorul unei scoli particulare ca sa ma ajute sa iau examenul. Mi-a spus ca ma costa 1.000 de euro, dar nu am putut sa-i dau atitia bani. Cred ca taxele astea sint facute pentru cei care muncesc afara si-si permit", marturisea tinara