Tineretului Naţional Liberal din Botoşani a marcat, luni, 11 februarie, Ziua Mondială a Bolnavului. Cu acest prilej, 20 de tineri liberali au făcut o vizită pacienţilor din câteva secţii de la Spitalul Judeţean Mavromati pentru a le duce integrame, pixuri și ziare.
“Practic nu e o sărbatoare. De ziua bolnavului îi urezi “însănătoşire grabnică” şi cred că mulţi ştiu ce mult se bucură un bolnav internat când îi face cineva o vizită la spital. Nu ştiu dacă le-am adus o alinare, dar, după modul cum am fost întâmpinaţi, şi după reacţia lor ne-a fost clar ca iniţiativa noastră a fost una de bun augur”, a declarant Sorin Cornilă, preşedintele Organizaţiei Municipale a TNL Botoşani.
Ziua Bolnavului a fost fixată pentru 11 februarie pentru că în acea zi a anului 1984 a fost proclamată prima Scrisoare Apostolică „Salvifici doloris” din istoria Bisericii, dedicată valorii suferinţei umane. Principalele manifestări ale primei aniversări a Zilei Mondiale a Bolnavului au avut loc în 1993 la Lourdes (Franţa) cu participarea lui Ioan Paul al II-lea.