Alimentele gratuite de la UE pot fi ridicate până pe 28 februarie

Botoşănenii care primesc alimente de la Uniunea Europeană mai pot să le ridice până pe 28 februarie. Printre beneficiari se numără titularii de venit minim garantat, şomerii  îndemnizabili, pensionarii din sistemul public de pensii ale căror venituri din pensie sau pensii cumulate, se află sub 400 lei/lună, persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, neinstituţionalizate.

Produsele pot fi ridicate de către titulari sau reprezentanţii legali ai acestora în fiecare zi lucrătoare între orele 9,00-15,30 (vineri 9,00-13,30) de la depozitul societăţii Locativa  din Botoşani, Calea Naţională nr. 144, în baza actelor de identitate, până la data menţionată anterior.

Rugăm toţi beneficiarii care nu şi-au ridicat ajutoarele cuvenite să procedeze la ridicarea acestora în termenul stabilit cu menţiunea că sunt disponibile următoarele produse: mălai, paste făinoase, biscuiţi, orez, fasole boabe, mazăre, bulion, roşii în bulion, zahăr. Beneficiarii pot obţine relaţii suplimentare privind distribuirea produselor şi nominalizarea pe liste la telefon 0231583230 sau de la instituţiile de resort în evidenţa cărora se află”, se precizează într-un comunicat al Primăriei Botoşani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *