Asociaţia Culturală Regal d’Art din Botoşani a editat un volum de poezie dedicat marelui poet Grigore Vieru, care ar fi împlinit, pe 14 februarie 2013, vârsta de 78 de ani. Lucrarea, care are o grafică excepţională, se numeşte “Testament pentru Fuego”- Grigore Vieru şi face parte din colecţia “Regal de poezie”.
Ediţia, iniţiată şi coordonată de notarul Lili Bobu, are o prefaţă semnată de academicianul Nicolae Dabija. Ea cuprinde manuscrise cu poezii ale lui Grigore Vieru, picturi realizate de artişti botoşăneni, fotografii de colecţie, dar şi compoziţii muzicale pe versurile marelui poet.
Iată ce ne-a destăinuit iniţiatoarea acestui demers editorial:
,,Într-o lume zbuciumată de tot felul de contradicţii, cu decepţii zilnice şi succese efemere, am urmărit continuu idealurile existenţiale, ignorând furtuna din deşert, în drumul spre limanul împlinirii interioare. În călătoria către sine, din dor de Grigore Vieru şi dintr-o prietenie sinceră cu Paul Surugiu- Fuego, cel care i-a fost menestrel în Cetatea Luminii, am iniţiat sub egida ASOCIAŢIEI CULTURALE «REGAL D´ART» realizarea unui album de artă înnobilat cu poemele «celui aplecat peste marginea lumii, pentru care niciun drum nu era prea lung pentru a fi unde sporeşte taina».
«Testament pentru Fuego» aduce la lumină întreaga comoară de vers şi cânt a Maestrului Grigore Vieru, dedicată cu nobleţe şi sinceritate îndrăgitului artist pe care l-a considerat ca şi fiul său. S-au descoperit pe aceeaşi frecvenţă de undă, purtând distincţii pe dinauntru: un mare poet şi un artist ce a lăsat drum deschis liniei melodice şi imaginaţiei creative, unind armonios valenţele literare cu melosul şlagărului, înălţând cu har, cu sensibilitate şi cu dăruire pod de cântece peste Prut.
Volumul de poeme vă invită să respiraţi metafora, imortalizând clipa în şoapte şi tăceri, oferindu-vă momente de refugiu în duminici ale cuvintelor, de înălţare spirituală spre omenie şi frumos, adevăr şi înţelepciune, cumsecădenie şi demnitate, armonie şi sacru, dezvăluind universul lăuntric al celui ce «s-a zidit în templul cuvintelor» şi al unui artist pregătit să dăruiască lumii candoarea, demonstrând astfel că în acest veac ce se întunecă până-n cuvinte mai e tihnă pentru poezie, să ne alunge îndoiala şi temerile, să ne şteargă lacrimile.
S-a dorit a fi o rugă pentru marele poet pe care-l regăsim plenar, aspaţial, atemporal, o invitaţie pentru cititor de a redescoperi «poezia muzicii şi muzica poeziei», întru nemurirea creaţiei Domniei sale.” (Lili Bobu)
Realizarea acestei ediţii de colecţie pentru bibliofili, ce emoţionează prin grafica de excepţie, a fost rodul trudei întru frumos şi a unor botoşăneni tributari nevoii de poezie, trăind cu desăvârşire din bucuria creaţiei, din gândirea metaforei: Aurelian Antal, Sorin Axinte, Maria Baciu, Mirela Brehuescu, Mihai Debeli, Petru Maxim, Lucia Olaru-Nenati, Laurenţiu Palade, Carmen Popovici-Maxim.
Referinţe:
„Colaborarea Grigore Vieru / Paul Surugiu – Fuego este una emblematică, sub semnul Unităţii, rostind împreună Fiinţa românească, cu dăruire deosebită, cu har durut, sub zodia unei adânci şi sacre înfrăţiri.” (Acad. MIHAI CIMPOI)
„Îmbrăţişându-l pe Vieru, Fuego a îmbrăţişat Basarabia, cea care, dupa plecarea Poetului la stele, l-a înfiat, la rându-i, cu tot cu cântecele sale, în care ea îşi regăseşte tot mai mult sufletul, în toată largheţea şi plinătatea, aşa cum i l-a dăruit Dumnezeu. Cântecele lui Fuego, pe versurile lui Vieru, lasă pe chipul ei o dâră luminoasă ca o lacrimă de copil.” (Acad. NICOLAE DABIJA)
„Slova de foc a Poetului, făuriă cu atât har şi dăruire, cu atâta freamăt şi ardere sacră, cu atâta foame de adevăr şi frumos, va dăinui şi prin cântul copleşitor al unui mare artist. În fiinţa sa curge poezia Maestrului, Fuego devenind astăzi cel mai consecvent mesager al creaţiei lui Vieru. Sunt convins că acolo, în Constelaţia Lirei, unde a plecat să stea la sfat cu fratele Eminescu, Poetul e mândru de discipolul său” (VLAD DARIE, director general AIS „Moldpres”)
,,Grigore Vieru a fost unul dintre acei oameni trimişi în lume parcă în mod special de un destin al fiinţelor colective. El a reunit în fragila sa fiinţă o sumedenie de atribute şi semne magice pentru care, până în prezent, n-au fost de ajuns tone de cerneală spre a le descrie. Demersul Asociaţiei Culturale «REGAL D´ART» de a-l evoca prin acest album special e o frumoasă, meritată şi lăudabilă iniţiativă, album pe care am avut bucuria de a-l prezenta în cadrul spectacolului <Emoţie de decembrie>, susţinut de Paul Surugiu- Fuego la Teatrul Mihai Eminescu din Botoşani.” (LUCIA OLARU-NENATI)
Maestrul Grigore Vieru s-a identificat prin muzică cu artistul şi prin el poetul va exista, ducându-i cu evlavie cântul şi versul, către eternitate, veşnicindu-le.
Materialul muzical ce însoţeşte volumul de poeme, având imprimată şi vocea Poetului, este un dar pentru cei care au înţeles că poetul şi artistul au fost ,,două lacrimi gemene” ale aceluiaşi destin.
Şi, dacă ne-ncearcă
Aduceri-aminte,
Grigore Vieru
Mai este-n Cuvinte.
Grigore Vieru
Mai este Acasă!
La vatra străbună,
E iarba de coasă
Şi cântă ciobanii
Balade la stână,
Cu sfinte cuvinte
Din Limba Română.
Şi buciumul sună
La trecerea lunii…
Din grele morminte
Ne strigă străbunii,
Spunând s-avem grijă
De noi şi de ţară
Şi vorbele astea
Încep să ne doară…
Şi murmură plopii
Şi arde-ntreg Ceru’
În Limba aceasta –
Grigore Vieru.
Maria Baciu
Pentru a vizualiza volumul ,,Testament pentru Fuego” puteţi accesa:
http://www.youtube.com/watch?v=9Qwg62Zw-Qk