Dezbaterile din plenul Parlamentului privind Legea bugetului pentru 2013 au constituit o adevărată lecție de aroganță și ignoranță marca USL. Dacă la dezbaterile în comisiile parlamentare s-a propus o pseudoanaliză a amendamentelor depuse, cu promisiunea că acestea vor putea fi susținute în plen, nu s-a întâmplat așa. În ședința camerelor reunite ale Parlamentului, de ieri, 6 februarie 2013, parlamentarii puterii au respins amendamentele opoziției, pe bandă rulantă, chiar și fără prezența în sală a parlamentarilor USL. Mai mult chiar, au existat momente când președintele de ședință a încălcat flagrant Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului. De aici și până la a se vota respingerea amendamentelor fără ca parlamentarii USL să mai ridice mâinile nu a mai fost decât un pas. Altfel spus, contrar Regulamentului, votarea nu s-a făcut nici cu mâinile, nici cu picioarele. Numărarea voturilor pare să se fi făcut cu ghiocul. Cetățenii din Botoșani, dar și din țară, trebuie să știe că parlamentarii puterii au respins chiar și acele amendamente care vizau investiții în localități administrate de primari USL.
În ce privește amendamentele propuse și susținute de către deputatul PP-DD Liliana Mincă, acestea au fost susținute, ieri, în plen, și de către parlamentarii botoșăneni ai USL, Viorel Grigoraș, Verginel Gireadă, Costel Șoptică, Șerban Mihăilescu și Mihai Baltă. Convenția din cadrul USL de a nu depune nici un amendament nu i-a împiedicat pe parlamentarii botoșăneni să fie raționali și să susțină amendamentele propuse de către deputatul Liliana Mincă.
”Colegii parlamentari botoșăneni au înțeles să fie solidari cu mine și au susținut amendamentele propuse de mine, chiar dacă rezultatul final a fost tot de respingere. Trebuie să precizez că amendamentele pe care eu le-am propus au fost susținute și de către reprezentanții minorităților. Și mă refer aici la acele 20 de amendamente propuse pentru susținerea învățământului, amendamente prin care am cerut bani pentru unitățile școlare din teritoriu. Pentru solidaritatea lor, am ținut să le mulțumesc personal”, a declarat deputatul PP-DD Liliana Mincă.
Sursa: comunicat presa