Doi senatori botoşăneni concurează pentru primul loc în topul celor mai înstăriţi demnitari ai judeţului. Corneliu Popescu, senator PPDD, şi Şerban Mihăilescu, susţinut de USL, figurează ca fiind cei mai bogaţi senatori din Botoşani, potrivit declaraţiilor de avere făcute publice pe adresa oficială a Senatului României.
Senatorul Corneliu Popescu deţine, potrivit documentului, două terenuri intravilane în Suliţa şi Mălini – Suceava, un teren agricol şi luciu de apă, trei case de locuit şi un spaţiu de producţie, toate în Suliţa, două autoturisme şi o barcă din fibră. La averea senatorului contribuie şi bijuteriile în valoare de 5.000 de euro, conturi de 7.601 lei, împrumuturi acordate în nume propriu de 215.000 lei şi venituri din indemnizaţii de la Filiala Loteria Română din Iaşi, Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, active agricole şi subvenţii în valoare totală de 126.814 lei şi 1.800 de euro. Demnitarul mai figurează şi cu datorii de 40.000 de lei şi 2.500 de euro.
Senatorul UNPR, Şerban Mihăilescu, a trecut în declaraţia de avere că deţine un teren intravilan la Cornu – judeţul Prahova, un apartament în Bucureşti şi o casă de vacanţă la Cornu, dar şi un autoturism, bijuterii în valoare de 26.000 de lei, obiecte de artă de 95.000 de lei, obiecte de cult şi decorative în valoare totală de 40.000 de lei. Senatorul are depozite bancare de 74.000 de lei şi 45.000 de euro, conturi curente de 15.000 de lei şi fonduri de investiţii de 5.500 de dolari, acţiuni de 29.433 de lei la o unitate bancară şi venituri de 90.500 de lei obţinute de la Casa Naţională de Pensii şi de la Senat. Pe lângă toate acestea, Şerban Mihăilescu figurează şi cu datorii de 300.000 de lei la o persoană particulară.
Sursa: Monitorul de Botosani
Domnul senator Corneliu Popescu este si camatar? Altfel cum sa intelegem faptul ca a acordat ,,imprumuturi in suma de 215.000 lei”