Absolventii de clasa a XII a vor trece luni prin focul primului examen adevarat din viata lor. Cei inscrisi la acest exemen sint mult mai putini decit participantii la testele nationale. "In acest an avem inscrisi un total de 3239 de candidati, 3165 dintre acestia sunt absolventi din seria curenta si restul 64 din seria anterioara care s-au inscris pentru a sustine exemenul", a declarat Horia Negrescu, inspector genereal ISJ. Examanul de bacalaureat se va desfasurat pe parcursul a sapte probe. Luni si marti va avea loc proba orala la limba si literatura roman, iar miercuri si joi examenul, tot oral, la o limba straina. Vineri, absolventii vor sustine proba scrisa la limba si literatura romana. Pana atunci, maine la sediul Inspectoratului Scolar Judetean, va avea loc extragerea computerizata a comisiilor de supraveghere din centrele de examinare, in timp ce duminica va fi dedicata instruirii presedintilor si vicepresedintilor de comisii. Examenul de bacalaureat va fi organizat in 10 centre de testare la care sunt arondate mai multe licee. De asemenea, vor fi organizate si doua subcomisii, la Darabani si Saveni, unde exista un numar suficient de mare de elevi pentriu a infiinta o asemenea subcomisie, insa prea mic pentru a infiinta un centru de testare.
![](https://www.botosaninews.ro/wp-content/uploads/2018/11/linie-despartitoare.jpg)
Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- FOTO Tragedie în toiul nopții! Femeie moartă într-un incendiu care i-a cuprins casa13 februarie 2025...
- FOTO Accident cu două mașini! Trei persoane au ajuns la spital11 februarie 2025...
simion tehnoconstruct
- Un bărbat a comandat online o tabletă. Și-a pus mâinile în cap când a văzut ce a primit în colet11 februarie 2025...
- Un militar a murit în timp ce se afla la piscină. Era sergent major și se afla în misiune în străinătate9 februarie 2025...
apetrans
- FOTO & VIDEO Sute de persoane s-au îmbolnăvit după o petrecere la restaurant9 februarie 2025...
- Doi morți și trei răniți după un conflict între 25 de persoane8 februarie 2025....
Bsc
Urban Serv
- FOTO & VIDEO Incendiu puternic în această dimineață. Doi soți salvați din casa în flăcări6 februarie 2025...
- Ce a pățit un bărbat care a lăsat însărcinată o fată de 14 ani, colegă de școală cu fiica sa6 februarie 2025...
Cele mai citite Stiri
- FOTO Avariile de la rețeaua de apă au transformat străzile din Botoșani în ghețuș. Amendă pentru Nova Apaserv13 februarie 2025...
- Când vor primi pensionarii cu venituri mici ajutorul de 800 de lei13 februarie 2025...
- Anunț pentru peste 17.000 de botoșăneni. Mâine au banii în conturi!13 februarie 2025...
- Botoșănean de 28 ani, adus din Germania în cătușe. Era dat în urmărire internațională13 februarie 2025...
- Candidați respinși pe bandă rulantă la concursuri organizate de Primăria Botoșani. Vezi motivul!13 februarie 2025...
- S-a stabilit traseul Drumului Expres Botoșani – Suceava13 februarie 2025...
ddd
- Tragedie! Botoșăneanul prins sub un mal de pământ a murit în brațele medicilor13 februarie 2025...
- Un meci care nu trebuie ratat! Naționala de rugby a României joacă la Botoșani. Vezi prețul biletelor!13 februarie 2025...
Anunturi
- Anunț de angajare! O cunoscută societate din Botoșani caută personal igienizare13 februarie 2025
- GAL “Valea Bașeului de Sus” lansează sesiunea nr. 7 de depunere proiecte pentru Măsura 1/6B12 februarie 2025
Modern Calor
- Primăria Corlăteni anunță depunerea solicitării de emitere acordului de mediu pentru proiectul „Sisteme integrate de colectare și valorificare a gunoiului de grajd”28 ianuarie 2025
- Anunţ de angajare! Societatea Teco Cris Projekt angajează funcţionar administrativ22 ianuarie 2025
- Anunț! Primăria Corlăteni a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru înființare sistem de distribuție gaze21 ianuarie 2025
- Anunţ de angajare! Teco Cris Projekt Botoşani caută montator acoperişuri21 ianuarie 2025
- GAL Codrii de Aramă anunţă lansarea apelului de selecţie pentru Măsura M6.C.1/ 6C16 ianuarie 2025
- Primăria Corlăteni anunţă afişarea publică a documentelor tehnice ale cadastrului- sectoarele cadastrale 69, 81, 82, 86, 88, 89, 9015 ianuarie 2025