Proiectul de act normativ privind Contractul Cadru de acordare a asistentei medicale in perioada 2013-2014 a intrat în dezbatere publică.
Potrivit documentului, se intentioneaza o reasezare a componentelor sistemului sanitar pentru imbunatatirea activitatii sistemului sanitar.
Astfel, pentru medicina de familie va creste procentul alocat per capita de la 50% la 70%, iar pentru servicii medicale s-au alocat 30% din bugetul medicinii de familie. Masura va permite medicului de familie sa efectueze mai multe activitati de preventie si de monitorizare eficienta a pacientilor cu boli cronice.
La ambulatoriul de specialitate s-a crescut bugetul semnificativ, cu 50%, astfel incat pacientii sa aiba un acces mai rapid la servicii medicale de specialitate si, pe de alta parte, ambulatoriul sa reprezinte un filtru eficient pentru internarile nejustificate in cazurile care pot fi tratate in afara spitalului.
Pentru a scadea numarul internarilor fictive, se are în vedere introducerea coplăţii doar pentru cazurile spitalizate, la externare. Aceasta coplata, de 10 lei, nu va fi platita pe zi de spitalizare, ci o singură data la ieşirea din spital.
În cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate, se va utiliza un tarif pe caz ponderat in functie de rolul pe care spitalele il au in asigurarea sanatatii populatiei.
Pentru spitalele din linia I, respectiv spitalele regionale de urgenta, decontarea se va realiza la un tarif pe caz ponderat de 1800 de lei. Pentru spitalele de suport, respectiv spitalele judetene, tariful va fi de 1600 de lei, iar pentru spitalele specializate in tratamentul bolilor cronice, va fi de 1380 de lei.