În perioada 25-27 ianuarie, la Predeal, a avut loc întâlnirea anuală a coordonatorilor judeţeni şi locali ai PES activists România.
În cadrul acestei reuniuni, activiştii PES au prezentat raportul de activitate pe anul 2012, menţionând printre altele proiectul de formare politică desfăşurat împreună cu National Democratic Institute, Academia Social Democrată, sau schimbul de militanţi europeni organizat cu ocazia alegerilor parlamentare. Tot acum, au fost schimbati si coordonatorii PES din trei judete: Botosani, Suceava si Buzau. Astfel, la Botosani, coordonator PES Activists a fost numita Lazaruc Dana, Ovidiu Portariuc ramanand vicepresedinte al Regiunii Nord-Est.
La această întâlnire au fost invitaţi mai mulţi aleşi locali şi parlamentari, printre care deputatul de Alba, Ioan Dîrzu, şi deputatul de Argeş, Simona Bucura Oprescu, care au vorbit despre experienţele lor din cadrul campaniei electorale, proiectele lor în noul mandat şi diversele experienţe de colaborare cu Partidul Socialiştilor Europeni.
Prezentă la întâlnire, Simona Bucura Oprescu a menţionat: „Prezenţa mea la această întâlnire este datorată ajutorului acordat de PES activists în timpul campaniei dar şi dorinţei mele de a dezvolta relaţiile cu Europa şi partidele membre PES. Cred şi doresc ca împreună cu dumneavoastră să realizăm proiecte de colaborare şi de cooperare cu colegi, aleşi locali sau parlamentari, din toată Europa în special pentru zona Mioveni dar şi la nivelul întregului judeţ Argeş.”
În completare, deputatul Ioan Dîrzu, consideră că „Înţelegerea funcţionării Europei este un lucru esenţial în contextul actual pentru a putea într-adevăr să ajutăm comunităţile pe care le reprezentăm. Avem nevoie de fonduri europene şi de o participare solidă la Bruxelles iar în acest sens colaborarea cu Partidul Socialiştilor Europeni este esenţială”.
Preşedintele-coordonator naţional PES activists România, Victor Negrescu, a adăugat spunând că: „Organizaţia noastră se bucură să vadă dorinţa multor aleşi locali şi parlamentari de a dezvolta o activitate politică şi administrativă pe plan european. Împreună sperăm să facem cât mai multe lucruri pentru a îmbunătăţii traseul european al României, dar şi a judeţului Botosani în special”.
Pentru anul 2013, PES activists România îşi propune să promoveze o campanie pentru susţinerea unei măsuri legislative la nivel european dar şi naţional, denumită Garanţia pentru Tineri, prin intermediul căreia tinerii aflaţi în şomaj de lungă durată să beneficieze de formări gratuite şi stagii profesionale.