Executivul Primăriei Botoşani va lua în cel mai scurt timp o decizie privinţa conducerii de la Filarmonică. Asta după ce, spune primarul Ovidiu Portariuc, a fost efectuată şi o verificare a unei comisii formată din consilieri locali. Potrivit notei de constatare a comisiei formată din consilierii Gheorghe Ursuleanu, Aura Simion şi Cătălina Lupaşcu, în urma verificării documentelor, s-a constatat deficienţe în aplicarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al instituţiei, deficienţe în organizarea şi funcţionarea Consiliului de administraţie, şi anume că din componenţa CA lipseşte concert -maestrul şi liderul de sindicat. De asemenea, în perioada 2011-2012, CA de la Filarmonică s-a întrunit doar de şapte ori, iar tematica şedinţelor nu s-a respectat.
„De regulă, deciziile luate de manager nu au acoperire în hotărârile CA. Fişele de post există, dar nu au număr de înregistrare, Consiliul artistic nu este constituit, ceea ce conduce la disfuncţii în organizarea şi funcţionarea instituţiei. La nivelul instituţiei nu există formată o comisie de achiziţie. Se pare că există o lipsă de transparenţă decizională a managerului privind alegerea repertoriului, alegerea colaboratorilor şi stabilirea cuantumului onorariului acestora. Managerul se pare că are dificultăţi în a lucra în echipă„, se precizează în nota de constatare a comisiei.
Potrivit raportului, din analiza foilor de parcurs nu rezultă că managerul ar folosi autoturismul în interes personal, iar achiziţia instrumentelor s-a făcut fără consultarea CA.
„Suma încasată de directorul Mihai Sârbu ca şi colaborator în 2011 şi 2012 este de 67.500 lei, mai mare decât cea încasată de manager. Ameninţările, şantajul şi intimidările pe care le-ar face managerul la adresa angajaţilor şi colaboratorilor nu pot fi dovedite„, se mai precizează în nota de constatare.
Membrii comisiei au solicitat primarului Ovidiu Portariuc efectuarea unui control mai aprofundat în această instituţie de către Comisia de Audit a Primăriei municipiului Botoşani şi de către Corpul de Control al primarului.
„Situaţia nu mai poate dura foarte mult. Acolo s-au creat două grupuri: o parte contestă pe actualul director, o parte îl susţin. Am trimis Comisia de control şi a venit cu un punct de vedere şi am primit şi raportul Comisiei Consiliului Local. Urmează să analizăm acest raport şi vom trage o concluzie. Astăzi (nr. marţi), s-a stabilit şi o comisie de evaluare a managementului de la Filarmonică„, a precizat primarul Ovidiu Portariuc.
Stimate domnule Portariuc,
Rezultatele notei de constatare a comisiei de control – formata doar din consilieri – sunt cam alandala, dovada ca acestia nu lucreaza in domeniu si nu stapinesc bine Legea de organizare si functionare a institutiilor profesioniste de spectacole, Legea 189 privind managementul si institutiilor de cultura si continutul proiectului de management – baza incheierii contractului de mandat pentru managerul Filarmonicii
Ca urmare, unele concluzii sunt corecte, altele – cum ar fi ,,Se pare că există o lipsă de transparenţă decizională a managerului privind alegerea repertoriului”
sufera rau de tot.De ce? Pentru ca managerului i s-au stabilit un set de criterii de performanta in functie de repertoriul prezentat in proiectul de management.
Consiliul artistic poate sa ofere sugestii managerului, dar nu poate modifica lista aprobata anterior., pentru ca, altminteri, proiectul managerului ar fi de prisos.
Problemele legate de achizitii publice, buget , onorarii si colaboratori tine de consiliul administrativ( nu de administratie).A treia observatie este ca intro Nota de constatare nu este admis sa vii cu expresii de tipul ,,se pare”. Sunt si alte ,,concluzii” neconcludente. Un lucru este cert insa, domnul Sirbu nu are calitati de manager si, de aceea, institutia nu inregistreaza performante in activitatea sa.