Serviciile de paza si protectie din scoli vor fi externalizate, a anuntat, marti, primarul Ovidiu Portariuc. Acesta a precizat ca proiectul pilot va fi implementat pentru inceput in liceele din Botosani, si are in vedere extinderea sistemelor de supraveghere video din scoli.
„Daca acest program pilot functioneaza, de la anul il vom extinde si la scoli si gradinite. Anul acesta, bugetul nu permite o extindere la toate unitatile de invatamant„, a spus Portariuc.
Masura va fi luata dupa ce consilierul local Eugen Turcanu a cerut imprejmuirea scolilor si intrarea controlata in scoli a elevilor.
Si in sedinta de marti, Turcanu a reluat subiectul.
„Nu stiu daca vom putea sustine la toate grupurile scolare, dar macar sa facem un efort sa implementam o masura de intrare controlata in scoli, mai ales la unitatile scolare care au absente foarte mari. De altfel, si consumul accentuat de stupefiante care este in ultima vreme in randul liceenilor ma determina sa propun inca o data sa luam aceasta masura„, a precizat Turcanu.