Divergenţe între sindicaliştii de la Cartel Alfa şi controlorii Curţii de Conturi. Liderii sindicali ai Cartel Alfa anunţă că vor depune plângeri penale împotriva lucrătorilor de la Curtea de Conturi pe motiv că aceştia fac presiuni pentru recuperarea unor sporuri sau drepturi salariale de la angajaţii instituţiilor publice fără a le da dreptul acestora de a se apăra în instanţă sau fără a respecta eventualele hotărâri judecătoreşti favorabile lor.
„În situaţia în care la nivel local nu încetează asemenea practici, ne vom adresa instanţei penale pentru abuz în funcţie, pentru că, din punctul nostru de vedere, este vorba de abuz în funcţie. Suntem în situaţia în care avem hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile fie de anulare a procesului verbal al Curţii de Conturi, fie de suspendare a aplicării procesului verbal al Curţii de Conturi şi, cu toate acestea, Curtea de Conturi insistă faţă de ordonatorii de credit să reţină din salariu angajaţilor”, a spus preşedintele Cartel Alfa Botoşani, Marius Oroşanu.
El spune că sunt sute de cazuri de angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sau Consiliului Judeţean, care se află în situaţia de a da bani înapoi deşi instituţia se află în proces cu Curtea de Conturi sau a câştigat anumite procese.