Corecţii financiare aplicate la aproape toate proiectele derulate de Consiliul Judeţean cu fonduri europene.
Președintele CJ, Florin Ţurcanu, a făcut publică situaţia corecţiilor financiare aplicate contractelor derulate cu fonduri externe nerambursabile postaderare, corecţii ce depăşesc 9 milioane lei.
Cele mai mari sancţiuni apar la proiectul privind „Sistemul integrat de management al deşeurilor din judeţul Botoşani, unde sunt aplicate nu mai puţin de patru corecţii financiare, dar şi la proiectul privind modernizarea drumului judeţean Lozna-Dersca Mihăileni, Cristineşti-Suharău-Oroftiana şi a drumului judeţean Mihălăşeni-DN 24 C.
Consiliul Judeţean a contestat în instanţă aceste corecţii, debitul rămas la data de 31 decembrie 2012 fiind de 7,458,389.85 lei.
„Acest debit este într-o permanentă modificare ca urmare a decontării cererilor de rambursare, analiza notelor de constatare şi evoluţia dosarelor în instanţă. Menţionăm că, până la aplicarea acestor corecţii, toate dosarele de achiziţie publică au fost verificate, fără a fi menţionate obiecţiuni, de către următoarele instituţii de control: Curtea de Conturi în anii 2010, 2011, 2012; Unitatea de Control şi Verificare a Achiziţiilor Publice (U.C.V.A.P.)din cadrul Ministerului de Finanţe; Autoritatea Naţională de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice (A.N.R.M.A.P.), Organismul Intermediar POR ; Autoritatea de Management din cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului„, se precizează într-un comunicat al Consiliului Judeţean.
Situaţia corecţiilor financiare pentru proiectele cu finanţare europeană:
Titlu proiect | Valoare totală proiect/actualizată | ValoareSub-contract la care s-a aplicat corecţie | Valoarea corecţiei financiară aplicată | Nr. Notei de Constatare şiStadiulprocesual de contestare | Debit rămas La data de 31/12/2012(lei) | |
„Modernizarea DJ 294 MIHĂLĂŞENI – DN 24C, km 22+100-29+160” Cod SMIS 994 | 10.741.519,91lei | Valoare contract execuţie lucrări: 10.502.980,97 lei | 2.577.098,98 lei(25% valoarea eligibilă a contractului, din care s-a exclus contribuţia beneficiarului de 2%) | NC nr. CA-73307/ 03.10.2011Contestat în instanţădecizie definitiva prin care se anulează nota de constatare.Recurs promovat de MDRT, termen 14.03.2014 – Î.C.C.J.În prezent punerea în executare a notei a fost suspendată până la soluţionarea irevocabilă a dosarului. | 2.427.722,71 | |
„Modernizare DJ 291D Cristineşti –Suharău-Oroftiana, km 18+000-31+000”Cod SMIS 995 | 38.609.785,23 lei | Valoare contract dirigintare:26.000,00 lei | 1.300,00 lei (5% din valoarea eligibilă a contractului) | NC nr. CA 70649-21.09.2012A fost Decizia nr. 243/20.12.2012, comunicată în 28.12.2012.Urmează promovarea acţiunii în instanţă. | 581,15 | |
„Amenajarea şi reabilitarea Unităţii Medico sociale Mihăileni”, Cod SMIS 4610 | Valoare totală proiect :1.357.373,18 lei | Val contract execuţie lucrări:989.635,27 lei, şi 237.512,46 lei TVA | 56.903,27 lei( 5 % din val. eligibilă a contract execuţie) | NC nr. CA-1539/10.01.2012Acţiune în anularea N.C. promovata la Tribunalul Botoşani | 0,00 | |
„Modernizarea DJ 291B Lozna-Dersca-Mihăileni km 7+900–20+750”, cod SMIS 1020 | Valoare totală proiect: 22.366.392,45 lei | Val contract execuţie lucrări:17.856.044,61 lei, fără TVAşiVal. contract audit268.120 lei | 1.079.095,15 lei(5 % din valoarea eligibilă a celor două contracte) | NC nr. CA -69420 / 05.08.2011S-a respins acţiunea ca nefondată de Curtea de Apel Suceava.Recurs promovat de C.J. Botoşani la Î.C.C.J. cu termen la 27.09.2013. | 0,00 | |
„Sistem integrat de management al deşeurilor din judeţul Botoşani” | Valoare totală proiect: 143.068.697lei | “Furnizarea de vehicule pentru colectarea şi transportul deşeurilor menajere”: Valoare contract furnizare 12.748.000 lei | 613.800 lei (5% din valoarea eligibilă a contractului de furnizare) | N.C.nr.136046/22.06.2012Urmează promovare acţiune în anularea notei. | 0,00 | |
„Sistemul integrat de management al deșeurilor în județul Botoșani | Valoare totală proiect: 143.068.697lei | Construirea Centrului Integrat de Management al Deșeurilor (CIMD) în Stăuceni Valoare contract lucrări48.053.408,69 lei | 4.805.340,87 lei(10% din valoare contract) | N.C.135509/27.04.2012S-a promovat acţiune la Curtea de Apel Suceava | 1.113.844,17 lei | |
”SISTEM INTEGRAT DE MANAGEMENT AL DEŞEURILOR ÎN JUDEŢUL BOTOŞANI” | Valoare totală proiect: 143.068.697lei | Suport consultanţă pentru UIP şi conştientizare publică din cadrul proiectuluiValoarea contractului de servicii 3.071.300 lei | 307.130 lei (10% din valoare contract) | N.C.nr.135039/12.02.2012Dosar Tribunalul Botoşani | 161.418,69 lei | |
”SISTEM INTEGRAT DE MANAGEMENT AL DEŞEURILOR ÎN JUDEŢUL BOTOŞANI” | Valoare totală proiect: 143.068.697lei | Servicii de auditare financiară în cadrul proiectuluiValoare contract servicii 84.672 lei | 4.233,60 lei (5% din valoarea contractului) | NC nr. 136264/13.07.2012 | 3.386,88 lei | |
„Reabilitarea şi amenajarea Centrului de plasament PRIETENIA Botoşani | Valoare totală:2.103.343,22 lei | Valoare contract dirigentare: 15.000,00 lei | 1.500,00 lei (10%) | Nu s-au primit Note de constatare.291,10 lei – Informare AM POR privind cheltuielile aprobate în CR2 ,CR3 ,CR4 . | 0,00 |