Consilierii locali vor decide, marţi, dacă Şcoala 16 şi Şcoala 13 vor fi comasate, la propunerea Inspectoratului Şcolar Judeţean. Potrivit memoriului depus de IŞJ, fuziunea celor două şcoli are la bază analiza numărului mediu de elevi pe clasă şi situaţia fondurilor alocate în anul 2013, conform costului standard pe elev. În cadrul Şcolii „Sânta Maria” (fosta Şcoala 16) au funcţionat în anul şcolar 2012-2013 cinci grupe de grădiniţă cu program normal, cu un număr de 150 de copii, cinci clase învăţământ primar, cu 78 copii şi patru clase învăţământ gimnazial cu 54 elevi. Principala activitate a şcolii o reprezintă nivelul preşcolar, nivelul primar şi gimnazial fiind sub limita medie prevăzută de lege, se arată în raportul de specialitate al Primăriei.
„Întrucât finanţarea procesului de învăţământ se face conform costului standard pe elev, în şcolile unde efectivele sunt subdimensionate, nu se poate asigura o salarizare corespunzătoare a personalului şi nici nu se pot asigura sumele destinate cheltuielilor materiale. Deoarece în imediata apropiere a Şcolii „Sfânta Maria” funcţionează Şcoala „Ion Creangă”, care are un număr de 426 elevi şi o bază materială care permite desfăşurarea procesului instructiv educativ în cele mai bune condiţii, se propune funzionarea prin absorbţie a celor două şcoli, începând cu anul şcolar 2013-2014„, se mai precizează în raport.
Prin fuzionarea celor două unităţi de învăţământ nu se vor face disponibilizări de personal, deoarece se vor ocupa posturile cadrelor didactice care urmează să se pensioneze, iar pentru personalul didactic auxiliar şi nedidactic se vor face redistribuiri la alte unităţi.
De asemenea, se mai propune ca Grădiniţa cu program prelungit nr.6 Botoşani să devină unitate cu personalitate juridică, îndeplinid condiţiile impuse în această situaţie.
Consilierii locali ai PNL au anunţat că nu vor vota proiectul respectiv.