Consilierii locali ai PNL nu vor vota proiectul de hotărâre privind comasarea școlilor. Declarația aparține președintelului Consiliului Județean, Florin Țurcanu. El a spus că urmează să poarte o discuție pe această temă, dar și pe fondul conflictului apărut în USL pe comasarea școlilor, cu liderul PSD Botoșani, Andrei Dolineaschi.
„Voi avea o discuție bărbătească ca între doi președinți. Voi încerca să discut cu el și să nu-și permită vreun coleg de-al lui să nu mă analizeze, așa cum nici eu sau vreu coleg de-al meu nu îl analizează. Nu este normal. Noi între noi ne putem da replici, dar să nu sară toți„, a spus Țurcanu.
Liderul PNL Botoșani s-a arătat nemulțumit după ce primarul Ovidiu Portariuc a sărit în apărarea șefei Inspectoratului Școlar Județean, Mihaela Huncă, imediat după ce el i-a cerut acesteia demisia.
„Aștept să preia Consiliul Județean a parte din deconcentrate și dacă o să ajungă la CJ Inspectoratul Școlar, am să rezolv singur problema „, a mai spus Țurcanu.
Consilierii PNL se pare ca-si mai aduc aminte de ceea ce au promis in campanie
Imparatul e imparat .Normal o discutie corecta e cu Dolineaschi…regele PSD.Restul sunt musculite pentru Turcanu.
Sa dea Domnul sa ajunga in subordinea lui Turcanu, ca scapam sigur de Hunca. Duca-se invartindu-se in Ungureniul sau matern, acolo unde ii este celebra intreaga familie. Scapam oare de imputita asta ?!
bRAVO DOMNULE TURCANU…FII ALATURI DE CADRELE DIDACTICE
„Vom reînființa unitățile de învățământ desființate de PDL!!!” Era unul din sloganurile PSD-istilor înainte de 9 decembrie 2012. Ce s-a întâmplat între timp? Probabil miss Huncă nu a fost „instruită” suficient în acea campanie electorală, iar acum , plină de ardoare politică, trece la măsuri drastice care vor afecta zeci de cadre didactice de la ambele școli gimnaziale din oraș, „Ion Creangă” , respectiv „Regina Maria”. Și asta chiar dacă, în ultimul timp, absolut nimeni nu a mai cerut reducerea personalului din învățământ!
Deci, stimată doamnă cu nasul pe sus, ar fi bine să vă reveniti din euforia stilului de conducere al IȘJ-ului și să lăsați acei oameni să-și desfășoare activitatea didatică fără stress-ul (și nu numai…!!! :D) pe care l-ați iscat!!!
P.S. Domnule Țurcanu….felicitări pt modul de abordare al problemei comasării școlilor!!! Măcar este cineva care se gândeste la amărâtele de cadre didactice – adevărați oropsiți ai vieții capitaliste !!!
Desi nu te-am votat,te apreciez mult.Iti multumesc imparate ca incerci sa pui capat bramburelii din invatamant.Daca iti este si asta personal merg sa-ti cer scuze impreuna cu alte cadre didactice bulversate si tinute sub teroare.
Ar trebui politicul sa-i tina din scurt pe acesti oameni pe care-i numeste,sa nu uite ca-n campanie au promis stabilitate si nu comasare de scoli.Toti oamenii influenti politic din judet ar trebui sa nu mai tolereze asemenea abuzuri,cu scoli inchise,comasate,…nu mai stiu nici copiii unde sunt azi la o gradinita maine la alta.FELICITARI PNL!