Sindicatul Învăţământului Preuniversitar a câştigat distincţia „Gheorghe Lazăr” la Curtea de Apel Suceava. Hotărârea nu este una definitivă, ea putând fi atacată de Ministerul Educaţiei. SIP a deschis peste 40 de procese pentru cadrele didactice care trebuiau să primeasca distincţia “Gheorghe Lazăr” pe anul 2009. Iuliana Nacu, liderul SIP, susţine că sunt profesori care au fost decalaraţi admişi pe lista Inspectoratului Şcolar Judeţean, în urma cu trei ani, pentru a intra în posesia acestei distincţii, însă nu au mai primit nici diploma şi nici banii aferenţi. O parte din aceşti profesori au ieşit între timp la pensie.
„Am câştigat la o primă instanţă unul dintre procesele deschise. Distincţia a fost suspendată în 2009. Ea a fost dată atunci, însă doar pe hârtie. Mai exact, Curtea de Apel Suceava obligă Ministerul Educaţiei Naţionale să emită ordinul de acordare a acestei distincţii. Acesta este un prim rezultat. Curtea de Apel Suceava a hotărât că ea trebuie plătită„, a spus liderul SIP.