Cimitirul privat din zona Eternitatea va funcţiona, în ciuda opoziţiei Bisericii

Cimitirul privat din municipiul Botoşani nu va fi desfiinţat, deşi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a contestat acest proiect. Viceprimarul Viorel Iliuţă a declarat că nu există la această dată o legislaţie care să interzică înfiinţarea cimitirelor private. Mai mult, spune viceprimarul, municipalitatea a emis deja certificatul de urbanism şi a aprobat Planul Urbanistic Zonal pentru acest obiectiv.

Am aflat cu surprindere faptul că la momentul iniţierii proiectului s-a primit, aşa, un fel de binecuvântare. Am înţeles că inclusiv de la Mitropolie de la Iaşi au venit nişte reprezentanţi care s-au declarat de acord cu iniţierea acestui proiect, inclusiv de la Protopopiatul Botoşani. Între timp lucrurile s-au schimbat, şi vom analiza să vedem de ce s-au schimbat şi ce putem face noi. Din câte ştiu eu, proprietarul cimitirului doreşte să colaboreze cu Biserica Ortodoxă R omână. Ca principiu, în acest moment nu există o bază legală să întoarcem acest proiect din drum„, a precizat Viorel Iliuţă.

Deja, în cimitirul privat au fost înmormântate persoane şi concesionate locuri de veci.

În cimitirul privat au fost investiţi peste 400.000 de euro. Pentru concesionarea unui loc de veci pe 100 de ani, botoşănenii trebuie să plătească 2500 de lei la cimitirul privat Eternitatea2.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *