Preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Forţa Civica, Cristian Roman, primeşte o funcţie importantă la nivel central de partid. Mihai Răzvan Ungureanu i-a propus lui Roman funcţia de vicepreşedinte PFC. Roman a declarat că această funcţie reprezintă pentru el o obligaţie în plus.
„Va fi un birou naţional care va valida numirea mea şi a încă unui parlamentar în funcţia de vicepreşedinte. Acest lucru obligă, dar asta nu va însemna că voi neglija Botoşaniul sau electoratul din Botoşani. Este şi o recunoaştere a rezultatelor pe care le-am obţinut, cei care am reuşit să ajungem în Parlament”, a precizat Roman.