Fostul viceprimar Florin Ghiorghita a propus majorarea veniturilor la Filarmonica Botosani incepand din acest an. El a spus ca in momentul in care se va intocmi bugetul, institutia de cultura sa figureze cu venituri de cel putin 20%.
„Mie nu mi se pare normal ca o institutie publica, care functioneaza cu venituri proprii, undeva sub 5%, sa condamne actul managerial al unui director. Propun majorarea veniturilor proprii la minim 20% din buget, iar daca nu se realizeaza acest procent, bineinteles ca vor trebui sa reduca si cheltuielile”, a spus Ghiorghita.
Critici mai dure la adresa institutiei de cultura au fost aduse, joi, in sedinta de Consiliu Local, de catre consilierul Eugen Turcanu.
Acesta a precizat ca in premanenta au existat scandaluri la Filarmonica, ca institutia nu a adus profit si ca toate concertele se dau pe invitatii.
„Asteptam aceasta comisie sa vedem ce raport o sa ne dea. Nu stiu ce greutate va avea acest control, decat constatarea unor barfe. Orice actiune pe care incearca sa o faca municipalitatea, acolo la Filarmonica, nu inseamna decat bani. In parc, nu au venit niciodata sa cante gratuit„, a spus Turcanu.