Cel de-al XV-lea trofeu al Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Prima a plecat în Republica Moldova. Câştigătorul, anunţat marţi seară, în cadrul galei organizate la Botoşani, este Anatol Grosu. El a fost premiat pentru volumul „Epistola din Filipeni”.
Potrivit preşedintelui juriului, Mircea A. Diaconu, la concurs s-au înscris 20 de sriitori aflaţi la debut absolut, iar cinci dintre ei, Teodora Coman, Anatol Grosu, Radu Niţescu, Ana Puşcaşu şi Alex. Văsieş, au fost nominalizaţi pentru marele premiu.
„Anul acesta au fost lucrări de o mare valoare, iar câştigătorul a fost desemnat cu un punctaj mic faţă de restul concurenţilor„, a spus Dioaconu.
„Mulţumesc pentru acest pemiu. Am fost surprins. Nu mă aşteptam să fiu premiat”, a Anatol Grosu.
Premiul i-a fost înmânat de scriitoarea Lucia Olaru Nenati.