O tânără de 30 de ani a fost găsită, marţi dimineaţă, fără suflare, în scara unui bloc de pe Aleea Griviţa nr.7 din Botoşani. Ea a fost văzută, în jurul orelor 8,00, de vecini, ghemuită, între etajul doi şi trei. Iniţial, locatarii au crezut că i s-a făcut rău şi se odihneşte, însă, cazul a ridicat suspiciuni după câteva ore şi asta pentru că femeia se afla nemişcată în acelaşi loc. Alertaţi, locatarii au solicitat sprijinul cadrelor medicale de la Ambulanţă.
„Ne-au anunţat cei din scara, însă când am ajuns la faţa locului nu am putut să constatăm decât decesul. Cadavrul nu avea urme de traumă„, a declarat medicul Liviu Stan, de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.
Cazul a fost preluat de poliţişti. Ei urmează să stabilească şi identitatea femeii. Locatarii blocului susţin că femeia avea grijă de o garsonieră de pe scară.