Spitalul Judeţean a depăşit şi în 2012 contractul încheiat cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Potrivit managerului Gheorghe Damian, contractul a fost depăşit cu câteva mii de internări. Reprezentanţii CAS Botoşani spun că serviciile depăşite nu vor fi plătite.
La nivelul Spitalului Judeţean există o adresabilitate mare de cazuri, cele mai pline au fost anul trecut saloanele de pe medicină internă şi oncologie.
„Noi mergem pe un contract şi stipulăm clar: atâtea cazuri şi atât buget avem, restul să se facă cu plată sau altfel. Nu ştiu. Dacă noi am făcut cu ei un contract de 50.000 sau 60.000 de cazuri, trebuie să-l respectăm„, a spus Costel Lupaşcu, preşedintele al CAS Botoşani.
Conducerea unităţii spitaliceşti speră să primească bani de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate şi pentru internările depăşite, la regularizările trimestriale.
„În lege spune că ce s-a depăşit să ne dea la jumătate de preţ, dar în funcţie de ce bani au ei„, a precizat managerul Spitalului Judeţean.
Pentru că în 2010 CAS nu a decontat toate internările, Spitalul Judeţean a acţionat instituţia în instanţă. Procesul se află încă pe rolul instanţei.
De ce nu spuneti in campania electorala cetatenilor ca trebuie sa se imbonaveasca numai 50-60 000 ? Iar faptul ca asa prevede contractul este adevarat, dar contractul cu numarul de cazuri il impune Casa de Sanatate !! Daca un bolnav nu este internat ca s-a depasit numarul de cazuri scrise in contract, vinovat este medicul, daca moare din aceeasi cauza tot medicul, daca se depaseste numarul, tot medicul, de aceea va propun sa „concediati” tot personalul medical si sa venit dumneavoastra domnule Lupascu impreuna cu partidul/ partidele si sa tratati bolnavii !!! Tot timpul va plangeti ca nu sunt bani, tot timpul se taie din salariile personalului, dar in campanie cand se cheltuiesc miliarde de la bugetul statului nu am auzit nici un partid ca renunta la acesti bani in favoarea sanatatii cetatenilor. Asa ca nu mai iesiti si spuneti ca incheiati contracte, ci ca impuneti contracte ! S-a deschis spitalul de la Darabani ? S-au luat paturi de la Spitalul Judetean unde sunt specialisti ca sa fie deschis acest spital, iar rezultatul care este ? Este deschis in campanie electorala si inchis urmatorii 4 ani!!