Botoşănenii care nu şi-au plătit chiria pentru parcarea concesionată până pe 20 ianuarie, vor pierde spaţiile respective. Viceprimarul Viorel Iliuţă a declarat că, potrivit unei situaţii din vara anului trecut, aproape 2000 de botoşăneni nu-şi plătiseră taxa pentru parcare. Reprezentanţii Primăriei susţin că taxa pentru concesiunea locului de parcare rămâne neschimbată, adică 146 lei pe an.
„Am anunţat pe participanţii la licitaţie că regulamentul prevede să-i acceptăm la licitaţie, inclusiv cu debite către impozite şi taxe locale, dar i-am rugat respectos ca până pe 20 ianuarie să-şi achite concesiunea care rămâne neschimbată. Nu mai prelungim şi nu mai dăm acceptul să concesioneze, pentru că nu mi se pare corect să nu-ţi plăteşti impozitele şi taxele locale, dar să ai loc de parcare. În zonele în care există cerere, vom onora cererea fără să le mai permite să participe la licitaţie„, a spus Viorel Iliuţă.
El a precizat că urmează să se facă verificări, pentru a vedea câţi din botoşăneni au loc de parcare concesionat şi neachitat. În vara anului trecut, datoriile la locurile de parcare concesionate se ridicau la 1,5 miliarde lei vechi.
„Împreună cu Poliţia Locală vom lua măsuri. Sunt şi cu datorii de peste 400, 900 sau 300 lei. Există rezervări de locuri de parcare cu nişte sume mai mari, 12 milioane lei vechi, 9 milioane lei vechi, dar în general 90% din cazuri sunt cu suma minimă 146 lei. Mi se pare că este corect să plăteşti„, a mai spus Iliuţă.
În municipiul Botoşani există în jur de 7500 locuri de parcare, iar concesionate sunt în jur de 7000.
Dar pentru detinatorii de masini care nici nu vor sa auda de a concesiona un loc de parcare si prefera sa-si tina masina pe marginea trotuarelor din fata blocului, ce masuri se iau?
Ei de ce nu platesc macar jumatate din suma minima de concesionare a unui loc de parcare?Este oare drept ca vecinul sa-mi râda in nas că el e smecher si nu plateste nimic iar eu cotizez la primarie?
In plus isi parchează masinile cu atata nesimtire incât abia poti sa iesi cu masina din parcare!
Oare spatiul de pe langa trotuar nu este tot al primariei?
De ce nu va implicati si in asemenea situatii ca săi vedeti si pe acestia?