Banii alocaţi pe primul semestru Consiliului Judeţean pentru merele elevilor s-au întors la bugetul statului. Pentru că licitaţia nu a fost adjudecată, CJ a fost nevoit să returneze banii primiţi pe jumătatea lunii septembrie, pe octombrie, noiembrie şi decembrie.
„Partea proastă este că în fiecare lună trebuie să dăm banii înapoi la buget. Ei ne vin, dar dacă nu-i folosim…Dacă ar fi să dăm mere avem sumele alocate, iar dacă nu dăm mere banii îi returnăm„, a declarat Gheorghe Sorescu, vicepreşedintele CJ.
CJ a fost nevoit să repete licitaţia privind distribuirea merelor în şcoli, după ce într-o primă etapă nu s-a înscris niciun ofertant. Costul stabilit la licitaţie pentru un kilogram de mere este de 2,8 lei, în preţ fiind inclus şi transportul. Un nou termen al licitaţiei era 10 ianuarie 2013, însă a fost amânat până pe 6 februarie 2013.
Elevii din clasele I-VIII din unităţile de învăţământ trebuiau să primească zilnic, gratuit, mere distribuite prin programul de încurajare a consumului de fructe în şcoli. Costurile pentru distribuţia merelor în anul şcolar 2012-2013 se ridică la 1.000.000 de lei.