Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” v
ă invită, duminică, 13 ianuarie 2013, de la orele 11,00 şi 12.30, să vizionaţi spectacolul Păcală în satul lui, în regia lui Valentin Dobrescu.
Din distribuţie fac parte actorii:
Cezar Amitroaei – Păcală
Marius Rusu – primarul,
Ibica Leonte – primareasa,
Florin Iftode- preotul,
Daniela Bucătaru – preoteasa, cârciumăreasa
Claudiu Gălăţeanu – sateanul, Scaraoţchi
Scenografia este semnată de Mihai Pastramagiu, muzica îi aparţine lui Ciprian Manta, iar regia tehnică este realizată de Ioan Cristian Costăchel
Autorul urmăreşte să înfăţişeze tipul omului „păţit” şi „isteţ”, caracteristic lumii satului, care printr-o inteligenţă de excepţie şi o intuiţie psihologică deosebită se dovedeşte capabil să iasă din orice încurcătură, „să încurce treburile altora” şi să „râdă de prostia omenească”.
Dacă la început Păcală „avea o tragere de inimă pentru oamenii din satul lui” şi doreşte să intre şi el în rândul lor, ulterior, după ce constată prostia, lăcomia şi invidia unora dintre ei, se transformă într-un personaj justiţiar şi pedepseşte pe măsura faptelor şi a nelegiuirilor comise.
Veţi vedea un spectacol realizat după poveşti populare româneşti, cu actori şi păpuşi, recomandat publicului cu vârsta peste 3 ani, cu o durată de 50 de minute de amuzament pentru cei mici dar şi pentru părinţi sau bunici.
Rezervări la telefon 0756084651 / 0231.514353
Informaţii suplimentare pe site-ul teatrului www.teatrulvasilache.ro
Preţul unui bilet de intrare la spectacol este de 6 lei