Medicii de familie nu sunt de acord cu inscripţionarea şi distribuirea cardurilor de sănătate către asiguraţi. Medicul Paul Şerban, vicepreşedinte al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei şi consilier în cadrul Ministerului Sănătăţii, a declarat că aceasta este o activitate administrativă, nu medicală. Mai mult, Şerban susţine că aparatura pentru inscripţionarea cardului va trebui achiziţionată de medici, iar cheltuiala nu va fi amortizată sub nicio formă.
„Noi nu avem contract cu Casa pentru activităţi administrative, ci pentru furnizare de servicii. Distribuirea unui card de sănătate este o activitate administrativă. Pe de altă parte, nu există precizat în legislaţie cine pune la dispoziţie aparatura, inscriptoarele şi cititoarele de carduri. Nu s-a spus nimic la noi de decontare. Era corect să fie prevăzută şi aparatura corespunzătoare. Ori să cumpăr un inscriptor şi un cititor de card, înseamnă o cheltuială suplimentară pentru medic„, a spus Paul Şerban.
Acesta a precizat că aparatura ar ajunge la peste 200 euro. După implementarea reţetei electronice, lansarea cardului este următoarea etapă în controlul fondurilor şi transparenţa sistemului sanitar, care se va finaliza prin lansarea dosarului medical electronic.
Rusine doctore. Dumeta sa te plangi de bani care ai cel mai mare salariu dintre medicii de familie din judet. E un fleac. La cata munca faci, scriind toata ziua consultatii la oamenii care nici nu trec pe la cabinet, iti da dani degeaba. RUSINE! De o 1000 de ori RUSINE. Oare nu te verifica nimeni? Oare nu se sesizeaza nimeni?
AM AUZIT CA LA DUMNEATA LA CABINET , PESTII AU MAI MARE CAUTARE DECAT OAMENII.