Comisarii Gărzii Financiare Botoşani au suspendat activitatea, în luna decembrie, la două societăţi comerciale care desfăşurau activităţi de comerţ cu amănuntul. Cristian Calimandruc, comisar şef al secţiei Botoşani a Gărzii Financiare, a declarat că cele două societăţi nu utilizau aparatele de marcat electronic fiscal.
În luna decembrie 2012, Garda Financiară Botoşani a verificat 105 societăţi comerciale şi a constatat contravenţii pentru care s-a dispus sancţionarea contravenţională cu amenzi şi confiscări de bunuri în valoare de 81.200 lei.
Nerespectarea prevederilor legale privind comerţul mărfurilor cu amănuntul, nerespectarea disciplinei financiar-contabile şi lipsa actelor de provenienţă a produselor expuse spre comercializare au fost principalele abateri constatate de comisari în controale.