Peste 25 de angajaţi de la Nova Apaserv urmează să fie concediaţi până la sfârşitul lunii februarie. Gheorghe Sorescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, a declarat că operatorul de apă trebuie să rămână cu 415 angajaţi, din cei 535 câţi erau înainte de a fi operate concedierile colective. Potrivit sursei citate, restructurările de personal înseamnă o reducere a cheltuielilor lunare cu salarizarea în instituţie de aproape 5-6 miliarde lei vechi.
Vicepreşedintele CJ a mai menţionat că se va merge cu externalizarea unor servicii din cadrul unităţii, după ce vor fi făcute nişte analize financiare.
„Vom merge şi cu externalizarea unor servicii, dar numai în ideea în care reducem cheltuieile. Facem externalizare, dar nu oricum. Să nu-şi imagineze cineva că facem cu dedicaţie, ci pe nişte calcule exacte care să ducă la reduceri de cheltuieli. Nu are nicio raţiune să dai cinci oameni afară ca să plăteşti în locul lor echivalentul a şase oameni. Gândim o externalizare, în măsura în care lucrurile astea duc la reduceri de cheltuieli„, a adăugat Sorescu.