Patru tronsoane de drumuri judeţene au fost redeschise circulaţiei, în ultimele ore, respectiv DJ 294 Dângeni – Mihălăşeni, DJ 292 Dealu Crucii – Vorniceni, DJ 291 C Racovăţ – Fundu Herţii, DJ 294 Avrămeni – Panaitoaia.
Întrucât vântul îşi menţine intensitatea şi angrenează zăpada, atât cea din ninsoare, cât si cea aflata la sol, s-au format suluri de zăpadă pe încă două sectoare de drumuri judeţene, respectiv DJ 293 A Coţuşca – Viişoara Mică, pe o lungime de 3 km şi DJ 293 Coţuşca – Mileanca, pe o distanţă de 16.7 km. Şi pe aceste două sectoare s-a aplicat măsura restricţionării circulaţiei pentru a asigura intervenţia utilajelor de deszăpezire.
Astfel, la ora 10.00, erau închise temporar, următoarele sectoare de drumuri naţionale şi judeţene:
1. DN 29 Botoşani – Săveni – Manoleasa
2. DN 24 C Manoleasa – Rădăuţi Prut
1. DJ 282 Călăraşi – DN 24 C
2. DJ 282 Răuseni – Rediu – limita judeţului Iaşi
3. DJ 208 H Copălău – Cerbu
4. DJ 294 Mihălăşeni – DN 24 C
5. DJ 294 B Dobârceni – Ştefăneşti
6. DJ 291 K Lozna – Călineşti
7. DJ 291 D Dorohoi – Ibăneşti – Cristineşti – Oroftiana
8. DJ 298 Baranca – frontieră cu Ucraina
9. DJ 291 C de la Fundu Herţi la Baranca
10. DJ 294 C Hăneşti – Borolea – Manoleasa
11. DJ 294 A de la Panaitoaia la Mitoc
12. DJ 293 A Coţuşca – Viişoara Mică
13. DJ 293 Coţuşca – Mileanca
Se intervine în continuare cu toate utilajele la dispoziţie în acest moment, respectiv 33 utilaje pe drumuri judeţene şi 28 de utilaje pe drumuri naţionale.
În cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă întrunit astăzi, la ora 10.00, s-a decis suplimentarea cu noi utilaje de la operatorii economici din zonă.
La această oră nu avem persoane blocate pe sectoarele de drum menţionate. Acordăm o atenţie deosebită cazurilor medicale, persoanelor cu nevoi de dializă şi femeilor însărcinate.
Pentru aceste cazuri medicale am solicitat un ATV pe şenile, care asigură accesul în zonele cu probleme. Nu avem localităţi nealimentate cu energie electrică, apă sau gaz.
Un efort deosebit îl fac unităţile administrativ – teritoriale care acţionează cu 132 de mijloace pentru deszăpezirea şi întreţinerea a 25 drumuri comunale şi săteşti, cu o lungime totală de 69,4 km.
În cursul dimineţii, cu ajutorul drumarilor şi autorităţilor publice locale, au fost deblocate din zăpadă şi sprijinite să ajungă în localităţi un număr de 16 persoane.