Luni seară, poliţiştii din cadrul Postului de Poliție Păltiniş au fost sesizați prin apelul unic de urgenţă 112 despre faptul că, pe DN 29 A, în satul Păltiniş, s-a produs un accident cu avarii, iar unul dintre conducătorii auto se află în stare de ebrietate.
Deplasându-se la fața locului, poliţiştii au stabilit faptul că Dan A., de 41 ani din comuna Rădăuți-Prut, în timp ce conducea un autoturism pe DN 29 A, pe raza localității Păltiniș, nu a păstrat o distanță în mers față de autoturismul condus de Costică A., din aceeaşi comună, astfel încât ambele autoturisme au intrat în coleziune producându-se avarii.
Conducătorul auto Dan A. a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a refuzat să fie condus la Spitalul Dorohoi în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirii alcoolemiei.
Conducătorului auto i s-a intocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de refuz, împotrivire ori sustragere a conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.