Peste 220 de poliţişti vor acţiona zilnic cu ocazia sărbătorilor Anului Nou pentru ca aceste momente să fie petrecute în siguranţă.
În perioada 29 decembrie 2012 – 2 ianuarie 2013, pentru ca zilele de sărbătoare să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, 222 de poliţişti vor fi pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi să intervină atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.
Din totalul poliţiştilor care vor acţiona zilnic, 147 sunt poliţişti de ordine publică, 23 poliţişti de la rutieră şi 52 de la celelalte structuri, respectiv: poliţia transporturi, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă. De asemenea, peste 100 de poliţişti vor constitui rezervă, fiind pregătiţi să intervină dacă situaţia impune.
În urma acţiunilor efectuate de poliţişti în perioada Crăciunului au fost constatate 43 de infracţiuni, din care 24 în flagrant şi aplicate 279 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 70.690 lei. Cele mai multe dintre acestea au fost aplicate în cadrul unor acţiuni ale poliţiştilor de restabilire a ordinii şi liniştii publice.
În această perioadă, Poliţia botoşăneană va fi la datorie, în slujba comunităţii, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică, astfel încât toţi cetăţenii judeţului să îşi petreacă sărbătorile în linişte.
În caz de nevoie, nu ezitaţi să apelaţi numărul de urgenţă 112.
POLIŢIA VĂ RECOMANDĂ:
În locurile publice, cu ocazia spectacolelor în aer liber care vor fi organizate în noaptea dintre ani, aveţi grijă de bunurile dumneavoastră!
Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi în aglomeraţii!
Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice cu aceste ocazii, comportamentele violente apar de cele mai multe ori pe fondul consumului de alcool!
La cumpărături, locul cel mai sigur pentru păstrarea portmoneului este buzunarul de la piept, din interiorul vestimentaţiei!
Atenţie!
În preajma Sărbătorilor de Iarnă, răufăcătorii pot profita de buna-credinţă a cetăţenilor şi pot fura din locuinţele ale căror uşi le sunt deschise sau din locuinţele pe care le găsesc descuiate.
Acordaţi maximă atenţie persoanelor care sună la uşa dumneavoastră sau pe care le primiţi în casă!
Obişnuiţi copiii să nu deschidă uşa nimănui în lipsa dumneavoastră, ca să nu trădeze că sunt singuri în casă!
Stabiliţi un itinerar clar al copiilor care pleacă cu uratul la rude, prieteni, vecini! Sfătuiţi-vă copilul să evite să sune la uşa persoanelor pe care nu le cunosc!
De asemenea, în această perioadă, părinţii sunt rugaţi să supravegheze copiii cu atenţie sporită deoarece aceştia sunt expuşi accidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare.
Sursa: comunicat IPJ