„Nu suntem împotriva închirierii de spaţii către pensionari, din contra ar trebui să le dăm mai multe spaţii, să aibă mai multe centre de recreere, pentru că au muncit o viaţă întreagă şi chiar merită lucrul acesta. Dar, de obicei, se supune în Consiliul Local aprobării darea în folosinţă a spaţiului respectiv, pe urmă se aprobă nişte indicatori şi se face o investiţie în spaţiul respectiv, iar mai apoi se încredinţează spaţiul. Aici s-au sărit vreo câţiva paşi. Suntem de acord cu acest spaţiu, dar, haideţi, respectaţi-ne şi pe noi ca şi consilieri locali şi să facem lucrurile aşa cum ar trebui făcute„, a spus Ghiorghiţă.
Dat fiind faptul că aceeaşi problemă a fost ridicată şi de consilierul PDL, Marius Buliga, primarul Ovidiu Portariuc a motivat că, din contră, au fost urmaţi paşii fireşti, iar în şedinţa de Consiliu Local spaţiul respectiv este dat efectiv spre folosinţă gratuită pensionarilor.
„Nu văd unde s-au sărit paşii. Nu are rost să ne cramponăm de acest lucru. Important este că s-a realizat ceva pentru pensionarii din Botoşani, că vom realiza mai multe cluburi de acest gen„, a menţionat Portariuc.
Răspunsul l-a nemulţumit pe Florin Ghiorghiţă, care i-a spus primarului: „V-am rugat să ne trataţi cu respect, am spus că suntem mai buni în această perioadă, nu suntem mai răi. Atâta tot v-am cerut: să respectăm paşii legali. Încă o dată, vă rog nu ne trataţi cu lipsă de respect, ca să nu spun: nu ne consideraţi proşti„, a adăugat fostul viceprimar.
noi iti spunem, dar tu negi.