Şi Primăria municipiului Botoşani va achiziţiona servicii juridice pentru litigiile care au ca obiect corecţiile financiare aplicate pe proiectele europene, asemeni Consiliului Judeţean. Primarul Ovidiu Portariuc a declarat că în evidenţele Serviciului Juridic sunt înregistrate 800 de dosare, aflate în diferite stadii procesuale, iar cei cinci jurişti nu mai fac faţă valului de procese pe corecţii financiare. Potrivit edilului, corecţiile financiare aplicate municipalităţii se ridică la peste 2 milioane lei.
„Sunt corecţii aplicate în ultimii doi ani Primîriei Botoşani, deci peste 20 miliarde lei vechi. Nu este o problemă strictă a municipiului Botoşani. Este o problemă apărută în toată ţara. Unele dintre aceste corecţii financiare sunt motivate, altele reprezintă o interpretare subiectivă şi uneori poate puţin abuzivă a autorităţilor de audit de la nivel naţional, cele care verifică în primă fază implementarea proiectelor europene, urmând ca apoi să fie verificate şi de către organismele europene. Cred că este important cu o cheltuială minimă să salvăm sume mari de bani pe care le-ar putea pierde municipalitatea„, a precizat Portariuc.
Angajarea unei firme care să se ocupe de procesele municipalităţii pe corecţiile financiare a iscat nemulţumiri în rândul consilierilor locali din opoziţie. Atât fostul viceprimar Florin Ghiorghiţă, cât şi consilierul local Marius Cristescu, au acuzat faptul că se irosesc bani publici pentru achiziţionarea acestor servicii juridice.
„Consiliul Local şi Primăria are un serviciu juridic foarte bine pregătit. Eu nu cred că ar trebui să mai plătim sume suplimentare acum, pentru ca să ne reprezinte cineva. Au mai fost corecţii financiare impuse Primăriei Botoşani. Ne-am judecat şi le-am câştigat, în comparaţie cu Consiliul Judeţean care le-a pierdut„, a spus Ghiorghiţă.
Proiectul de hotărâre a fost aprobat la limită, cu 11 voturi „pentru”, opt „împotrivă” şi două abţineri.
Va fi aceeasi societate care a fost angajata de Consiliul Judetean ?