Ultima săptămână din an aduce temperaturi cuprinse între -2°C, maxima şi -8°C, minima la Botoşani.
În noaptea zilei de vineri vor cădea ultimele precipitaţii sub formă de ninsoare din 2012.
Sâmbătă, 29 decembrie, va fi mai mult însorit, cerul va fi senin, vântul va sufla slab, iar minimele vor ajunge la -7 grade Celsius şi maximele la -2 grade Celsius.
Ziua de duminică, 30 decembrie, aduce la Botoşani cer senin, vânt moderat şi temperaturi care nu vor depăşi -2 grade Celsius.
Luni, 31 decembrie, maxima va reveni la valori pozitive, ajungând până la 1°C, iar minima va atinge o valoare de -8°C. Vântul va sufla moderat dintre Sud şi Sud-Vest, iar de precipitaţii nici nu poate fi vorba.
Prima zi din noul an va aduce temperaturi între o maximă de 1°C şi o minimă de -8°C.