Partidul Conservator Botoşani a negociat la nivelul USL patru funcţii de director executiv şi două funcţii de director adjunct. Potrivit lui Paul Onişa, preşedintele organizaţiei judeţene a PC, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, Oficiul de Studii Pedologice, Direcţia Judeţeană dre Statistică şi Direcţia de Tineret şi Sport, sunt instituţiile care i-au revenit partidului. PC va avea şi doi directori adjuncţi, respectiv un director economic la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură şi un director adjunct la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
„Am fost cred primii din ţară care am reuşit să semnăm un protocol scris în cadrul USL, în vară, după alegerile locale în urma căruia am obţinut patru funcţii de director executiv şi două funcţii de adjuncţi„, a declarat Paul Onişa.